Atacuri teroriste la Londra
Am aflat cu profundă tristețe și cu mare îngrijorare vestea că două persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva zeci au fost rănite astăzi la Londra, în două incidente catalogate drept atacuri teroriste de către poliția britanică. Este deplorabil că în această zi în care am comemorat un an de la atentatele de la Bruxelles, astfel de atacuri abominabile au loc, din nou, într-o capitală din Europa, unde locuiesc milioane de oameni.