Parul meu are personalitate. Eu fac si dreg, el le are pe ale lui. Eu imi pregatesc textele pentru spectacolele in care joc, le repet, le invat. Regizorul imi da indicatii, este atent la miscarile pe care le fac, la intonatia vocii, la modul in care reactionez la replicile colegilor mei. Parul meu, la randul lui, trebuie sa fie cumva. Fie ca vorbesc de teatru, de film, de sedinte foto, de reclame, dupa ce stabilim scenariul, ajungem si la “cum sa fie parul”. Pai sa fie blond, sa fie castaniu, impletit, lasat, prins, cu breton, fara breton, sa fie fixat, liber, drept sau ondulat.