După zece zile de la tragedia petrecută în Clubul Colectiv, multe din cele ce se întâmplă nu prea mai au legătură cu ideea de “colectiv”.

În câteva zile, Piața Universității a devenit dintr-un punct de plecare un imens teatru al absurdului unde fiecare e propria plasatoare. Nu stau lângă membrii galeriilor, că sunt golani. Nu stau lângă bătrâni, că luptă doar să nu li se taie pensiile. Nu stau acolo, că filmează Digi24 și nu-i suport. Tu ești schimbarea, vecinu-i stagnarea; el doar vrea să se bage în față în coada pentru revoluție.

E mai ușor să dai jos pe cineva, indiferent cât pare de puternic, decât să-l ridici pe altul în loc. Pentru asta trebuie mai întâi să recunoști – și față de tine, și față de alții – că respectivul e mai bun decât tine la ceva. Iese unul cu o propunere, i se strigă prompt: „Profitorule!”. Leadership? Dorința oii de a fi berbec. Meritocrație? Eu merit mai mult, pe tine nu te cunosc.

Știm fără să înțelegem, vrem să fim primii cu orice preț. Toți vorbesc, nimeni nu mai ascultă. Trei surse? Ce spuneți de niciuna?, în graba de-a anunța pe Facebook numărul actualizat și, dacă se poate, numele următorului mort. Dacă nu ai o teorie conspiraționistă, poți măcar adopta una; cu cât e mai absurdă, cu atât e mai bună. Morții au murit de trei ori, i-au omorât americanii, rușii, satana, poate nici n-au existat.

Industria de smuls lacrimi e singura care funcționează perfect. Taxi a compus o melodie, Loredana a adaptat una, e coadă deja la omagii, dar problema națională sunt maneliștii, că ei storc lacrimi cu melodii la comandă.

Poșeta unei fete aflate în stare gravă, atunci, în seara tragediei, a fost furată. Bicicleta unui bărbat decedat în incendiu a fost și ea dezlegată de stâlp și luată. Casa bodyguard-ului din club a fost spartă, în timp ce el se chinuia și murea pe un pat de spital. Aceste trei fapte mi se rotesc în minte și, cumva, trebuie să le pun lângă cele frumoase, cu donatori de sânge și voluntari. Toate se întâmplă în România.

Totuși, România asta e o piață mai mare, cu pereți despărțitori. Cumva, toți va trebui să trăim în țara asta, antiislamicii, fotofobii, hipsterii, jandarmii, dacopații, maneliștii, cei cu apendice și cei fără, cei care vor sarmale, monarhiștii, hoții, masonii, oamenii lui Soroș și cei ai lui Botoș. Cum facem?

Poate că tragedia aceasta n-a fost numai încercarea celor care au plătit scump, ci și șansa celor care au scăpat ieftin. Poate că a fost ocazia potrivită de-a ne opri din nebunia asta a convingerilor și a ne privi, măcar un timp, unii pe alții în ochi.
Sursa: adriangeorgescu.ro