În 5 noiembrie, atunci cand m-am autopropus sa particip la consultarile lui Klaus Iohannis cu societatea civilă, am făcut-o, așa cum am afirmat AICI și AICI pentru ca am vrut sa imi risipesc sentimentul unei anumite regii din care domnul Iohannis face parte, în privința desemnării premierului. Regia includea măscărirea consultărilor ,,în premieră” cu societatea civilă și cu ,,reprezentanții străzii”, inclusiv încercarea de a căpăci prin lideri desemnați de urgență, protestele străzii.
În 6 noiembrie 2015 (nefiind invitat), am avut confirmarea acelei r
