CUVINTE DE ÎNCEPUT
Am citit foarte greu ultima carte a Cristinei pentru că cel puțin în prima parte, stările prin care trece protagonista semănau mult prea bine cu cele din care eu mi-aș fi dorit să ies și astfel, apărea un conflict psihologic. Astăzi însă m-am înfuriat pe mine însămi și am citit restul de aproximativ trei sute de pagini rămase, pentru că eram sigură că finalul va fi unul fericit, care poate mi-ar fi putut schimba și mie perspectiva asupra lucrurilor. Mai menționez că nu am reușit să mă conectez deloc cu personajul principal până nu m-am îndrăgo
