Parlamentul australian a dezbătut luni o propunere de lege care doreşte să considere drept infracţiune aşa-numita “răzbunare pornografică” sau distribuirea de imagini cu conţinut explicit luate fără consimţământ, relatează EFE.
Propunerea, prezentată de deputatul opoziţiei laburiste Tim Watts, preconizează până la trei ani de închisoare pentru distribuirea acestui tip de imagini şi videoclipuri, în încercarea de a combate violenţa, în principal împotriva femeilor.
Se caută de asemenea sancţionarea persoanelor care ameninţă să împărtăşească aceste imagini sau care obţin profituri financiare prin astfel de imagini nesolicitate de la alte persoane.
“Răzbunarea pornografică este exemplul extrem al modului în care bărbaţii folosesc tehnologia pentru a exercita control şi putere asupra vieţii femeilor”, a subliniat Watts, potrivit agenţiei locale AAP.
Un studiu realizat de Universitatea La Trobe şi de RMTI din Melbourne arată că una din zece persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, a fost fotografiată dezbrăcată sau semidezbrăcată fără consimţământul său.AGERPRES
