Mă uit la fiică-mea și mă minunez zilnic. Câte trăznăi face, câte lucruri minunate învață de la o zi la alta, cât de mult reușește să mă surprindă. Mi se pare că e cea mai deșteaptă din lume, cea mai frumoasă, cea mai cea. Că niciun copil nu este ca ea.
Dar eu nu o văd decât pe ea și destul de rar mă intersectez cu alți copii. Căci, nu-i așa, trăim cu toții în propria bulă de fericire, cea mică, îngustă a familiei. Și foarte rar ieșim din ea. Pentru că acolo ne simțim bine, acolo avem confortul la care am visat toată viața.
Dar ce ființe minunate sun
