Vedeta din “The Avengers” zbura de la Londra la Los Angeles, aşa că a decis să-şi petreacă cele 12 ore de zbor dormind. Jeremy Renner i-a cerut unui amic un somnifer, dar a primit din greşeală o pastilă de potenţă.
Păţania a fost povestită chiar de actor, într-o emisiune televizată. Jenat de întâmplare, starul a mărturisit că şi-a petrecut cele 12 ore de chin încercând să zâmbească la glumele stewardeselor care l-au întrebat continuu dacă îl pot ajuta cu ceva.
“Am luat pastila de dormit, am înghiţit-o şi imediat mi-am dat seama că nu se întâmplă nimic. Totuşi ceva se întâmpla, dar în altă parte. Foarte repede mi-am dat seama ca <>-ul de pe pastilă era de fapt un <>. Nu doar că nu am dormit pe durata întregului zbor, dar am avut o problemă cu <>”, a povestit vedeta.


