Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

O singură pastilă ar putea trata mai multe boli ale bătrâneţii

Specialiştii consideră că, dacă va fi administrat din timp, medicamentul va ajuta la prevenirea instalării bolii Alzheimer. Pastila acţionează prin reducerea inflamaţiei, considerată responsabilă pentru dezvoltarea multor afecţiuni cerebrale degenerative, precum şi pentru apariţia vătămărilor produse de leziuni la cap şi atacuri vasculare cerebrale, scrie Daily Mail.

 

În urma testelor efectuate pe animale, pastila a dat rezultate promiţătoare, aşa că acum ea este testată pe oameni, rezultatele urmând a fi publicate. Testele pe animale au arătat că pastila ar putea fi administrată pentru tratarea unei serii de afecţiuni cerebrale printre care maladiile Alzheimer şi Parkinson, scleroza multiplă, boli degenerative ale motoneuronilor (care produc paralizii progresive), demenţă fronto-parietală şi complicaţii apărute în urma traumatismelor cerebrale.

 

Două dintre medicamente, cunoscute sub numele de MW151 şi MW189, au fost brevetate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Northwestern din Chicago. Ele funcţionează prin blocarea moleculelor semnalizatoare numite citokine pro-inflamatorii şi care au capacitatea de a deteriora sistemul imunitar.

 

Oamenii de ştiinţă susţin că modul în care acţionează medicamentul oferă o nouă abordare pentru tratrea bolilor. Medicamentele clasice ţintesc acumularea de proteină beta-amiloidă din creier, care joacă un rol cheie în apariţia bolii Alzheimer. În contrast, noile medicamente sunt create astfel încât să stopeze inflamaţia care omoară neuronii. Citokinele afectează funcţionarea sinapselor, conexiunile dintre celulele cerebrale, şi astfel întreaga organizare a creierului este avariată, ducând la distrugerea neuronilor.

Articole similare

Articole populare