În cadrul intervenţiei mele, am felicitat preşedinţia slovacă pentru realizările obţinute, inclusiv în ce priveşte acţiunile în sensul implementării Politicii Europene de Vecinătate revizuite şi a promovării Parteneriatului Estic. Mi-am exprimat speranţa că se va menţine, la nivel european, un interes sporit pentru stabilitatea politică şi pentru securitatea partenerilor noştri, pentru implementarea Acordurilor de asociere, continuarea sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, precum şi faţă de susţinerea progreselor în direcţia
