“Cu multă tristeţe anunţăm decesul lui Jon Lord, care a suferit o embolie pulmonară fatală, astăzi, luni, 16 iulie, la London Clinic, după o îndelungată luptă cu cancerul pancreatic”, se afirmă în mesajul postat pe site-ul muzicianului, citat de Reuters.
Embolia pulmonară se produce atunci când un cheag sangvin se deplasează prin vene, de la picioare către plămâni. Pacientul poate avea în acele momente dificultăţi în respiraţie, dureri la nivelul pieptului şi începe să tuşească. Embolia pulmonară reprezintă o cauză frecventă de deces.
Jon Lord a fost coautor al multor piese de succes ale trupei Deep Purple, inclusiv al celebrei “Smoke On The Water” şi a colaborat pe parcursul carierei sale îndelungate cu alte trupe şi muzicieni de renume, precum Whitesnake, Paice, Ashton & Lord.
Considerat un pionier al rockului fusion şi al muzicii orchestrale, Jon Lord a susţinut în cadrul show-ului intitulat “Concerto for Group and Orchestra” primul recital alcătuit din piese rock celebre ale trupei Deep Purple în acompaniamentul Orchestrei Filarmonice Regale din Marea Britanie, la Royal Albert Hall din Londra, în 1969.


