Textul aparține unei studente la Universitatea Natională de Muzică din București,Sânziana Cristina Dobrovicescu, și relatează o întâmplare personală cu fostul iubit care a vrut să se sinucidă în fața blocului său.

”Am evitat sa vorbesc despre acest subiect, dar se pare ca nu am cum sa nu o fac. Aparent aseara, spre rusinea mea, fostul meu prieten a mimat ca isi taie venele in fata blocului meu. A avut grija inainte sa posteze un mesaj pe facebook (pe care multumesc lui Dumnezeu ca nu l-am citit. M-ar fi enervat si mai tare), in care sa isi ia adio de la viata si sa isi argumenteze decizia prin faptul ca eu ma despartisem de el. Dimineata au inceput telefoanele si mesajele anonime, motiv pentru care tin sa aduc cateva precizari:

1. relatia noastra a fost una foarte scurta. Greseala mea a fost ca am acceptat sa intru in ea, avand niste dubii imense pe care le aveam si pe care i le-am zis respectivului din prima zi. M-am lasat santajata emotional in momentul in care niste prieteni de-ai lui si apoi el, mi-au destainuit ce pasiune mistuitoare, iubire zdrobitoare poarta el in suflet pentru mine de cateva luni. Am zis sa-i dau o sansa… si se pare ca am gresit. Nu toata lumea merita o sansa!

2. i-am spus de nenumarate ori ca vreau sa punem punct. Dupa doua saptamani deja simteam ca nu mai pot, ca nu o sa mearga si am incercat sa ma despart de el, chiar cu motive serioase. Am fost o luna si un pic impreuna, din care 3 saptamani din relatie le-am petrecut lovindu-ma incercari esuate de a ma desparti de el. Mereu a plans cu lacrimi, argumentele fiind mereu aceleasi: „te iubesc si altceva nu conteaza” si „suntem oameni si avem dreptul sa gresim”.

Bun. Toate bune. Plec in Franta in turneu unde, scarbita de mesaje mieroase, pline de un romantism gretos cu care evident nu rezonam, intalnind o persoana care misca ceva cu totul deosebit in mine, hotarasc sa pun capat relatiei 1. pentru ca asa simteam de mult si 2. pentru ca nu voiam sa fiu acuzata ca tot eu i-am gresit cu ceva. Ii mai explic o data ca nu inseamna nu, ca nu simt si nu pot sa il iubesc, ca lucrurile nu merg si ca eu pur si simplu nu sunt fericita alaturi de el. Prima reactie a fost sa ma jigneasca peste tot unde a putut, sa puna pe facebook statusuri foarte agresive la adresa mea. Iar eu am tacut. Nu am zis nimic nici cand a cautat in lista mea de facebook baietii cu care m-am imprietenit recent si a inceput sa le trimita mesaje de amenintare (ce credeti! unul din nefericiti e un conte italian, dar deh, ce mai conteaza, nu?). L-am ignorat cat am putut.

Trec cateva zile…. ma gandesc ca s-a potolit. Dar nu. Mesajele cu amenintarea ca se va sinucide daca nu ma impac cu el au inceput sa ploua peste tot. A avut grija sa ii trimita si mamei un asemenea mesaj, ca deh, trebuia sa fie informata, nu? Am incercat sa ii explic ca asta nu e iubire, e obsesie. Ca daca ma iubeste o sa inteleaga ca eu nu pot simti nimic pentru el si se v-a potoli. Nu a priceput. Intr-o zi am avut, nici mai mult nici mai putin de 82 de mesaje in care, sub edgida faptului ca ma iubea, ameninta ca o sa se omoare daca nu ma intorc la el. Am luat-o si altfel. Nu am mai fost draguta ci radicala. Nimic.

Intr-un moment de luciditate imi spune ca ii pare rau si ca nu o sa ma mai caute. In sinea mea multumesc lui Dumnezeu si sper ca o sa-mi vad de viata linistita. Aseara insa primesc prima oara telefon de la stimabilul Alex Vasile, care ma anunta cu fast ca Alex Carstea o sa se sinucida si ca ii este foarte rau. Ii explic ca nu o sa ma las santajata, ca nu o sa ma impac cu el si il rog ca daca lui Alex ii e rau, sa sune la salvare. Zice cam dezamagit „ok” si imi inchide. Mai trec 3 ore. Se face 1 noaptea. Eu ma culcasem pentru ca azi am concert iar de dimineata am avut repetitii. Nici nu apuc sa atipesc ca ma si trezesc cu un mesaj de la stimabilul Alexandru Mihail Carstea, care ma anunta ca e in fata blocului meu si ca urmeaza sa se sinucida. Raman proasta. O rog pe mama sa verifice. Era acolo cu un cutit, mimand ca isi taie venele. Dupa cateva minute apare si Alex Vasile. Stau amandoi vis-avis de blocul meu, in timp ce stimabilul domn datorita caruia primesc mesaje si telefoane non-stop, se tot prefacea ca isi taie venele. Nici urma de sange. Nici urma de taieturi. O vecina bate disperata la usa. Sunase la 112. Mai stau un pic si ma gandesc ca poate nebunul chiar o face asa ca mai sun si eu o data la 112. Dupa cateva minute apare un echipaj de jandarmerie. Omul nostru fuma o tigara linistit. Reusise sa se zgarie putin la mana. Jandarmii cheama smurdul, doctorii aia ii bandajeaza putin mana (nici macar sange nu curgea) si dupa il roaga sa elibereze zona. Omul se ridica cu tigara in gura, da mana cu jandarmii si pleaca cu tot cu prietenul lui.

Raman socata pentru cateva momente. Nu realizez ce tocmai s-a intamplat. Imi zic in sinea mea ca nu poate fi adevarat. Imi fac mustrari de constiinta, dar nu gasesc o solutie mai valabila decat cea pe care am aplicat-o deja. Nu in situatia asta. Ce altceva puteam sa fac? Sa ies sa vorbesc cu el era exclus, sa trimit pe cineva dupa el, exclus: omul avea un cutit in mana si daca nu avea tupeu sa se taie pe el poate avea sa ii taie pe altii.

De dimineata, cand sa ies din casa ma ia frica. Daca vede ca nu reactionez la santajul cu sinuciderea si ameninta ca ma omoara pe mine daca nu ma impac cu el? Chem un taxi ca sa ma simt in siguranta. Nu cobor bine si toti cersetorii de langa bloc vin sa imi zica cum fostul meu prieten se prefacea ca se sinucide in fata blocului cu noapte inainte. Erau amuzati. Cand ajung la repetitii insa ma mai calmez. Ma gandesc ca dupa circul ala ieftin am scapat. Ce dracu? Acum tot cartierul ma stie: un dement a mimat o sinucidere in fata blocului meu pentru ca l-am parasit. Dar ce credeti? Nu e chiar asa usor. Numele meu fiind mentionat in postarea lui, momentan sunt hartuita de tot felul de persoane dubioase care ma acuza de faptul ca nu am facut nimic aseara. Ce trebuia sa fac? Ce sa negociez cu el? Am sunat la 112. Mai mult cu ce puteam sa il ajut? Nu aveam de gand sa ma impac cu el. De ce sa ies sa ii vorbesc? Doar ca sa ii mai zic o data „nu”? Doar ca sa il ambitionez sa isi bage cutitul ala in burta datorita refuzului meu?Am fost destul de clara de la inceput. Si totusi ma simt violata psihic si emotional. Ma simt santajata. Bruscata. Obligata sa fiu intr-o situatie in care am zis foarte clar ca nu vreau sa fiu. Tot ce ne mai ramane e umorul. Vorba lui M.: „trebuia aseara sa iti dai check-in la sinucidere!”.