Apple a fost amendată recent de Comisia Europeană și ar putea fi nevoită să plătească o sumă uriașă.
În ultimele luni, Comisia European a abordat sancționat câteva dintre cele mai mari companii din Statele Unite ale Americii, obligându-le, de asemenea, să se conformeze unor reguli extrem de stricte. Probabil ați auzit în ultimele luni câteva lucruri despre amenzile usturătoare pe care ar urma să plătească Google către Comisia Europeană. Acum, se pare că și Apple a intrat în vizorul oficialilor de la Bruxelles, care au decis de curând că gigantul din Cupertino va
