Prințesa mea cea mofturoasă analizează toate rochiile de pe Ninina.ro cu aer de cunoscătoare.-Mama, să fie și materialul de calitate: in, bumbac, mătase naturală sau pânză topită și croiala elegantă. Sigur la fel de importantă este și culoarea. Vreau o rochie cu personalitate, înțelegi, personalitatea ei să o dubleze pe a mea!Cu ochii minții revăd o fetiță cu codițe plângând în fața unei rochițe albe cu lămâi galbene, Îmi place rochia, vreau să o văd pe trupul meu, întind mâinile implorând, iar mamei i se topește sufletul de milă, dar bugetul este limitat.
