Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Oamenii de afaceri vor o schimbare. În bine.

„Urmărim cu toții ce se întâmplă în viața politică românească și în Parlamentul României. <Gașca PD-L> urlă ca din gură de șarpe, numind actualele schimbări <lovituri de stat>, sau <atacuri la instituțiile statului>. Nea Traian se referă la votul din Parlament ca la <mineriada din 2012, similară celei din 1990>.

 

Aceste vorbe <proaste> nu au nici o acoperire. <Mineriada> s-a purtat în Parlament, am văzut cu toții imaginile la televizor. S-a votat, corect și civilizat. Puterea votului nu o contestă nimeni.

 

Gelu Vișan, veșnicul “atacant” pe sticlă al echipei PD-L, a uitat cum au făcut ce au vrut, vreme de aproape 4 ani și că Parlamentul a fost instrumentul lor politic? Același Parlament exprimă, azi, aceeași realitate. Au uitat ce presiuni au făcut să nu iasă Valer Dorneanu Avocatul Poporului?

 

Astăzi este mai aproape ca niciodată suspendarea președintelui Băsescu. Numai de s-ar termina odată, să scăpăm de această situație dezastruoasă, de permanent scandal, de permanentă luptă, generată de Traian Băsescu, inventatorul “managementului prin scandal” în România. Oamenii de afaceri din România doresc LINIȘTE și PACE, doresc un președinte pozitiv, calm, echilibrat, un model pentru toți cei 20 de milioane de români. Noul Guvern nu are timp să se ocupe de temele grave și grele ale economiei, pentru că trebuie să lupte cu Traian Băsescu. Personal, sunt convins că această situație nu convine majorității membrilor PD-L, care doresc și ei, cu siguranță, liniște.

 

Ce să mai vorbim de imaginea României în străinătate……

 

Să sperăm că de la 1 august va fi liniște…dacă înțelegeți ce vreau să spun.

 

Trebuie să nu mai discutăm de Traian Băsescu, ci despre TVA, CAS, creștere economică, scăderea șomajului, locuri de muncă, teme cu adevărat importante.

 

Oamenii de afaceri asta își doresc”, scrie Alin Burcea pe blog.

 

Articole similare

Articole populare