Una dintre cele mai mari provocări cu care mă confrunt ca cititor este să duc la capăt lecturi care nu ma atrag. De-a lungul timpului am întâlnit cărți care au devenit povară, dându-mi impresia de „sufocare” și, în pofida ambiției și a tuturor încercărilor mele de a continua, am ajuns în stadiul în care nu am mai suportat și le-am lăsat uitate pe rafturi, așteptând să am răbdarea necesară pentru a le redeschide.
Iată câteva dintre cărțile care m-au „torturat” și pe care nu am reușit (încă!) să le termin:
1.„Vechiul oraș imperial”-Yasunari Kawab
