Un important zăcământ de aur a intrat pe mâna unui lider PSD
Zăcământul aurifer de la Baia de Arieş, perimetrul Geamăna – Colţii Lăzarului, va fi explorat în vederea exploatării de firma administrată de actualul preşedinte al PSD Costineşti, Ema Gavrilă.
Compania acesteia a primit chiar zilele trecute licenţa de explorare privind exploatarea resurselor de minereuri polimetalice şi auro-argentifere din perimetrul Geamăna-Colţii Lăzarului, relatează bn24.ro
Firma BLUEBERRY RIDGE MINERALS SRL a fost înfiinţată în 2011 la Deva de cetăţeanul american John Ernest Dahlman, despre care pesediştii constănţeni spun că a fost unul dintre iubiţii Emei Gavrilă. Americanul este ac’ionar unic iar Ema Gavrilă este administrator.
De la înfiinţare pînă în prezent, firma nu a avut niciun angajat şi nu a prestat nicio activitate, lucru care nu l-a împiedicat pe preşedintele ANRM, Gheorghe Duţu, să îi acorde licenţa pentru zăcământul aurifer de la Baia de Arieş. Interesant este că în august 2014 pentru acelaşi perimetru a mai fost depusă o ofertă la ANRM, dar firma respectivă a fost descalificată, pentru ca la noul concurs să câştige BLUEBERRY RIDGE MINERALS SRL.
Primarul de la Baia de Arieş, Traian Pandor, nu s-a arătat speriat că în oraşul său s-ar putea repeta scenariul Roşia Montană, şi nici de perspectiva folosirii cianurilor pentru exploatarea zăcământului aurifer. Pandor susţine că nu a ştiut de nicio firmă care ar fi câştigat licenţa pentru perimetrul Geamăna-Colţii Lăzarului, dar nu vede în asta ceva rău: „Părerile sunt împărţite la noi în oraş, oamenii au lucrat în minerit şi ar vrea locuri de muncă”
Cine este Ema Gavrilă? A fost timp de 12 ani partenera de viaţă a senatorului PSD Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre. A trecut ea însăşi pe la PC, PPDD pentru a se opri în PSD, unde a obţinut funcţia de preşedinte al PSD Costineşti, iar la alegerile de la anul va candida din partea partidului la primăria Costineşti.
Cine este Ema Gavrilă?
Emanuela Dana Gavrilă, fosta iubită a senatorului Alexandru Mazăre, a anunţat zilele trecute că are un nou iubit, cu care locuieşte la New York. Şi că americanul face şi business cu Ema a noastră. Pe 9 noiembrie a fost înregistrată societatea comercială Blueberry Ridge Minerals SRL, avându-l ca asociat unic pe Ernest John III Dahlman, de cetăţenie americană, domiciliat în New York. Administrator este chiar Emanuela Dana Gavrilă, domiciliată în Costineşti. Firma are sediul în Deva, Piaţa Unirii, şi se ocupă cu „extracţia mineralelor metalifere neferoase”. Potrivit Registrului Comerţului, Ema Gavrilă mai este implicată în două firme, de data aceasta ca asociat: Caem Design şi Emviky, relatează Ziua de Constanţa.