Dao De Jing (Cartea despre Dao si Virtute)
Editura Herald, Colecția Princeps, București, 2016
Lucrarea Dao De Jing a fost intens comentată de-a lungul veacurilor, ajungându-se, până în prezent, la peste 1500 de interpretări distincte. Numărul impresionant al comentariilor și diversitatea traducătorilor (daoiști, confucianiști, budiști și, mai recent, marxiști, dar și alții) demonstrează caracterul universal al textului care reprezintă una dintre culmile filosofiei chineze. Cartea îi este atribuită, în general, lui Lao Zi (după unii – „Bătrânul Maestru”, un i
