Urmariti, va rog, filmuletul:
“Cand eram mic, strada pe care locuiesc acum era plina de prieteni. Era forfotă si veselie de dimineata pina seara.
Invatam impreuna prietenii mei sa facem bastonase, primele litere, cifre, iar mai tarziu chiar am citit din cartea de Istorie…
Acum, deschid usa casei mele, ma uit in departare si nu vad tipenie de neuron.
La un moment dat, Andreea a incetat sa citeasca si am inceput sa murim pe rand, unul cate unul.
Se intampla prin clasa a doua.
Apoi, a incetat sa vorbeasca cu oricine avea mai multi neuroni si s-a rezumat la discutii cu oameni gen M