În momentul în care am devenit părinte, am ştiut că am cea mai mare responsabilitate. Pentru că de la mine începe construcţia copilului meu, viitorul adult. Am crescut într-o familie cu o mamă catolică practicantă şi un tată ateu. Un mix interesant şi constructiv, întrucât nici unul nu a încercat să îmi impună propriile lor convingeri. Mi-au inculcat valori de bază, lăsându-mă să mă descopăr singură, să aleg calea care îmi corespunde. Apoi, am avut parte de mentori care mi-au cultivat setea de cunoaştere. Şi aşa a început călătoria.
Am plecat din ţară în
