Alex Mica a reușit să cucerească topurile muzicale de pretutindeni atunci când a lansat celebra piesă „Dalinda”. Acum, artistul a ajuns la psihiatrie și se crede Dumnezeu.
Acum, tânărul din Timișoara trece prin clipe grele iar viața i s-a schimbat complet în urma unui eveniment nefericit.
Se afla în timpul unui concert atunci când a făcut o criză de nervi. Poliția a fost chemată să intervină și, fiindcă nu a putut fi controlat, tânărul a ajuns la spitalul de psihiatrie.
Alex Mica a primit acolo tratament de specialitate dar, potrivit apropiaților, acesta s-a schimbat complet și pare de nerecunoscut.
Sunt și voci care spun că Alex Mica are momente în care fie este extrem de confuz și nu înțelege unde se află, fie se crede Dumnezeu. Apropiații mai spun că despărțirea de iubita lui l-a aruncat într-o depresie cumplită, ce l-a afectat profund.
A fost externat și în prezent stă acasă la părinții săi.
Alex Mica a anunțat că plănuiește revenirea pe piața muzicală.
