Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Năstase îl apără pe blog pe Ponta de plagiat

“Ca profesor de drept, am participat la foarte multe astfel de eforturi academice ale unor doctoranzi de perspectivă, iar Victor Ponta a fost unul dintre ei, în același grup cu Bogdan Aurescu și Cristian Jura. Din comisia respectivă, dacă mai țin bine minte, făceau parte profesori reputați, precum profesorul Raluca Besteliu, profesorul Augustin Fuerea, profesorul Viorel Ciobanu, decanul facultății, sau profesorul Mitrache, specialist în drept penal. Cu toții au făcut referate de susținere pentru acordarea titlului de doctor, la Facultatea de Drept a Universității București. Mai mult, unul dintre profesorii despre care se spune că ar fi reprezentat o sursă de inspirație (Ion Diaconu) a scris prefața cărții lui Victor Ponta, publicată ulterior susținerii tezei.

 

Teza de doctorat a lui Victor Ponta a avut o temă extrem de relevantă – Curtea Penală Internațională – fiind concepută chiar în perioada în care această instituție s-a înființat. De altfel, Victor Ponta a participat la discuțiile privind înființarea CPI, în 1999, la New York, ca reprezentant al României, din partea Ministerului Public, în cadrul Comisiei pregătitoare privind redactarea regulilor de procedură și a definițiilor infracțiunilor. Semnarea documentului constitutiv al CPI, în 1999, a fost urmată de ratificarea sa de către România, în 2002. Era deci o instituție nouă care trebuia explicată, inclusiv pentru juriști. Prin urmare, Victor Ponta era mai mult decât potrivit și îndreptățit să-și aleagă și să trateze acest subiect. Cei care activează în învățământ, în domeniul juridic, știu foarte bine că în descrirea unor instituții apar adesea formulări seci, descriptive care, asemenea formulelor matematice, nu pot fi schimbate. A specula acest lucru și a fabrica un astfel de subiect este de o josnicie fără margini!”, scrie Adrian Năstase, pe blog.

 

Articole similare

Articole populare