Nici o zi fără informaţii noi despre OnePlus 2! Acesta pare a fi motto-ul celor de la OnePlus, care azi au dezvăluit două aspecte interesante legate de terminalul care va fi anunţat pe 27 iulie. Avem şi o veste destul de bună legată de preţ. Prima veste este totuşi că vom primi 4 GB RAM LPDDR4 la bordul noului smartphone, ceea ce la drept vorbind nu surprinde, având în vedere scăpările din benchmarkuri care indicau fix aceeaşi cantitate de RAM. Ba mai mult, handsetul apăruse şi pe site-ul autorităţii Bluetooth SIG cu aceeaşi cantitate de RAM.
