Cei doi copii diagnosticati sambata cu sindrom hemolitic-ureic, internati la Spitalul Marie Curie din Bucuresti si, respectiv, la Spitalul de Pediatrie din Iasi sunt in stare stabila, dupa cum se arata intr-un comunicat semnat de Ministerul Sanatatii.
Copiii, o fetita de 1 an si 8 luni, si un baietel de 1 an si 2 luni, au fost internati in stare grava, fiind diagnosticati cu afectiunea rinichilor cauzata de bacteria E.coli, din cauza careia au decedat pana acum 3 copii. Din fericire pentru ultimele doua cazuri, vestile despre ele sunt incurajatoare, cei doi copilasi fiind in stare stabila.

