Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași este cercetat de DNA pentru că, în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015, ar fi tranzacționat peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț, au declarat joi pentru AGERPRES surse judiciare.
În cazul magistratului există suspiciuni cu privire la săvârșirea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenit
