Când Zarathustra a împlinit treizeci de ani, şi-a părăsit ţinutul său natal şi lacul lui şi s-a suit la munte. Acolo, bucurându-se de spiritul şi de singurătatea sa, a petrecut vreme de zece ani şi nu i s-au părut povară. Până la urmă însă s-a schimbat ceva în el, şi într-o dimineaţă, sculându-se în rând cu zorile, a păşit în faţa soarelui, grăind aşa:
„Tu, astru mare, oare ce-ar rămâne din fericirea ta, dacă nu ne-ai avea pe noi aceştia, pe care-i luminezi? De zece ani tot sui mereu spre grota mea; tu te-ai dezgustat demult, şi de lumina şi de drumul
Stiripesurse.ro
