Azi se implinesc 2 ani de la moartea tatalui meu. Tin minte ultima saptamana din viata lui de parca s-ar fi intamplat toate ieri. Tin minte convorbirea la telefon prin care am aflat ca ar putea avea o boala grava. Tin minte intrarea la el in salon si harta lumii din dreptul patului. Tin minte drumul in fuga spre reanimare, prin subsolul spitalului, si ochii lui de atunci. Tin minte discursul prin care si-a luat la revedere. Tin minte ca ne-a spus ca numai cine e uitat e mort cu adevarat. Si poate de-aia ma agat de aceste ultime amintiri si mi le reimprospatez in fiecare zi, incercand sa salvez… citeste mai mult