Se schimbă perspectiva când stau în fund pe iarbăŞi-mi recunosc ruşinea de-a te iubi din nou:Nu-s doar o mică gâză pierdută-n lumea oarbă,Ci-o cloşcă pentru care pământul tot e-un ou.Eu zbor, nu timpul zboară ducându-mă în gheare,Iar pentru disperarea de-a fi când tu nu eşti,Nu-i rugă-mpreunarea de palme, ci născareDe Dumnezeu ca seamăn în vămile cereşti…Uitasem ce înseamnă trăirea idolatră,Cum sufletul urmează traiectul centripetSpre tine, ca o frunză – uitasem, prins în piatră,Dar mai ales uitasem cum e să fii poet.Se schimbă perspectiva: căderea în… citeste mai mult