Inca nu mi-am dat seama ce sa simt vizavi de serbarile de sfirsit de an. Pe ale mele nu mi le mai amintesc deloc (amintiri reprimate sau indiferenta totala? hard to say), cu exceptia uneia singure. Eram o vulpe dintr-o fabula, aveam o coada de blana sintetica legata de un snur in jurul mijlocului si un discurs viclean. Aveam si foarte mari emotii, drept care cind mi-a venit rindul sa-mi spun rolul, am pasit in fata, pe scena, in fata marelui public si am inceput. Fara sa-mi dau seama, imi tot flenduram coada aia pe la nas, ceea ce l-a determinat pe un copil spectator din primul rind sa-mi zic