Cer puțin cam acoperit, vânt cu bătaie suportabilă și nici țipenie în jur pân-am ajuns la un soi de vale și-am început să coborâm și atunci, de pe costișa opusă, de la un adăpost încropit în chip de stână, au început să hămăie dulăii, dar Ares nici nu i-a băgat în seamă, ceea ce mi-a spus că ori erau legați și nu puteau să ajungă la noi, ori doar ne salutau și, fiind ei cam nevorbiți, părea că se răstesc; în orice caz, am schimbat direcția și-am dat roată dealului, am ajuns în partea dinspre Biharia, unde-am întâlnit vestigii de garduri și-o plăcu
