Încerc să merg cât mai puţin posibil cu mijloacele de transport în comun; mirosul de dinţi stricaţi şi haine nespălate, de păr murdar sau simpla umezeală, figurile desprinse parcă din gravurile lui Goya, brutalitatea simplă de pe feţele masculilor sau resemnarea tristă de pe chipurile femeilor ştirbe, ridate, strâmbate de muncă sau de agonia unei vieţi fără vreo speranţă de mai bine, toate mă sperie atât de tare încât refuz pe cât se poate să călătoresc aşa. Prefer mersul pe jos, doar face piciorul frumos, nu? Lunea trecută însă, pe când veneam spre casă c… citeste mai mult