Omul pândea soarele ca un hoț. Era iarnă, lunecuș și zăpadă peste tot, iar astrul bolnav ieșea uneori să se plimbe peste oraș, deși nu mai avea deloc putere. Tras la față, lipsit de energie respira aerul poluat, apoi se ascundea în nori. Uneori întețea gerul.-Soare cu dinți, spuneau trecătorii scrâșnind din dinți!Doar el, omul de la etajul șapte, ieșea alergând pe ușile blocului, iar trecătorii îi făceau loc instantaneu. De ce îi făceau loc? Simplu. Nu se uita pe unde merge, ci cu capul dat pe spate urmărea traiectoria soarelui și razele acestuia. De Crăciun a … citeste mai mult