Nu încercați așa ceva acasă, astfel se termină prima reclamă a celor de la Samsung pentru promovarea Galaxy S7 în care, inevitabil, este atacat un iPhone.
Ați fi crezut că a trecut vremea rivalităților ieftine dintre Samsung și Apple, dar cel mai recent clip de promovare pentru noul Galaxy S7 confirmă faptul că marketingul agresiv este în continuare o unealtă de actualitate.
Nu au trecut decât câteva zile de când noile smartphone-uri de top ale sud coreenilor au fost livrate primilor utilizatori și au ajuns în magazine și la operatori de telefonie pe întregul mapamond.
