Departe de-aici, acolo unde se duc rândunelele când la noi e iarnă, era o dată un crai care avea unsprezece băieţi, şi o fată pe care o chema Eliza. Cei unsprezece fraţi erau prinţi, aveau câtc o decoraţie pe piept şi sabie la şold şi tuşa se duceau la şcoală. Scriau cu creioane de diamant pe tăbliţe de aur şi învăţau pe de rost atât de bine, pe cât citeau. Cind îi auzeai, ştiai numaidecât că sunt prinţi. Eliza, sora lor, şedea pe un scăunel de sticlă şi avea o carte de poze care costase o mulţime de parale. Trăiau bine copiii, numai că asta n-a ţinut mul… citeste mai mult