Am cunoscut-o ieri, la o şedinţă. Mi-e colegă de ceva timp, însă degeaba caut prin cotloanele minţii – nu dau de ea pe nicăieri. O vorbă domoală ca şi chipu-i bălai şi făptura fragilă – nimic care să-ţi atragă în mod deosebit atenţia. Mi-a întins o mână delictă şi şi-a rostit numele cald, cu blândeţe: Edina. Deschis şi tânăr la sunet, la fel de deschis şi tânăr ca şi ea. Am întrebat-o ce limbă predă, deşi aş fi putut să-mi dau seama după nume că e unguroaică. După chip nu o deosebeşti de o flamandă categoria pană. Am vorbit despre scriitorii … citeste mai mult