A zecea ediție a raportului Lancet Countdown detaliază cum schimbările climatice afectează sănătatea oamenilor în mod accelerat – între 2016 și 2023 (ultimul an pentru care există date complete) schimbările climatice au cauzat trei milioane de decese, dar ritmul s-a accelerat până la un număr record de 710 mii de decese numai în 2023, în creștere cu aproape 50% față de 2016.
Raportul, realizat de 146 de cercetători din 30 de ţări, conchide că schimbările climatice sunt acum o amenințare majoră pentru sănătatea oamenilor și trebuie declarate ca atare de OMS. Tedros Adhanom, directorul general al organizației, spune că “dovezile sunt acum imposibil de negat: schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări de sănătate cu care omenirea se confruntă. Impactul lor este…
