Anunțul a fost făcut odată cu publicarea rezultatelor financiare pentru trimestrul al treilea. Astfel, Barclays confirmă că obiectivul este eliminarea a cinci mii de locuri de muncă în 2026, echivalentul a 5% din totalul angajaților, în cadrul unui program de reducere a costurilor și de modernizare a activității, care include investiții în inteligența artificială. Aproximativ o mie de posturi au fost deja desființate, iar celelalte patru mii urmează să dispară până la sfârșitul anului.
Circa 60% dintre reduceri vor viza funcțiile de suport, inclusiv dezvoltatorii și angajații care se ocupă de activități administrative și operaționale. O parte importantă a concedierilor este așteptată în India, unde banca desfășoară unele dintre activitățile de suport pentru operațiunile sale din Marea Brit…

