Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Volodimir Zelenski afirmă despre fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, că a încercat să-și subordoneze Statul Major General al Armatei și că a intrat într-un “conflict grav” cu generalul Oleksandr Sîrskîi. Potrivit lui Zelenski, cei doi nu mai comunicau direct.

“Nu poate exista un conflict la un astfel de nivel între conducători. Dacă are loc o operațiune pe câmpul de luptă, aceasta este gestionată în primul rând de militari. Aprovizionarea este asigurată de Ministerul Apărării. Dacă cineva intră în sfera de responsabilitate a altuia, acest lucru va duce inevitabil la un conflict. Și conflictul a avut loc și a fost unul foarte grav”, a declarat președintele într-o discuție cu jurnaliștii. Potrivit lui, în momentul în care Fedorov și-a preluat mandatul, s-au pus de acord asupra delimitării competențelor, dar apoi a încercat să pună în practică o abordare de tip “Minister al Războiului”, conform căreia șeful Statului Major General ar trebui să se subordoneze, de fapt ministrului Apărării. Ulterior, spune Zelenski, generalul Sîrskîi “a început să r…

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare