Curtea Constituțională a declarat luni constituțional, cu 5 voturi la 3, amendamentul la noua lege a integrității care prevede încetarea de drept, în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, a mandatelor aleșilor locali și demnitarilor cu incompatibilități sau conflicte de interese constatate definitiv — inclusiv înainte de adoptarea legii. Prevederea îl vizează direct pe primarul Timișoarei și președinte al USR, Dominic Fritz, iar în dezbaterea publică a fost botezată „amendamentul Fritz”.
Legea fusese atacată la CCR de USR, de PNL și de președintele Nicușor Dan, care au invocat principiul constituțional al neretroactivității legii: sancțiunea ar fi aplicată pentru fapte constatate sub imperiul vechii legislații. Majoritatea judecătorilor a respins însă obiecțiile.
Pentru Fritz, miza…
