După 20 de ani de la moartea lui Emil Cioran, publicul autohton are ocazia să‑l cunoască altfel pe marele eseist româno‑francez‑apatrid, într‑o carte¹ apărută la un secol de la naşterea sa, prin aprigul intermediu al unei părţi destul de furioase din vocabularul şi ochii unei străine. Subintitulat roman, volumul este în fond o lucrare inclasabilă, situată la graniţa dintre eseu, jurnal, confesiune şi evocare neromanţată, oferind abia un pretext pentru rememorarea deceselor. Élisa Brune afirmă că l‑a cunoscut pe Cioran la hotărâtoarea vârstă de optsprezece
