Lista compușilor organici detectați pe Marte a fost completată de roverul Curiosity al NASA în cadrul unui experiment care nu a mai fost încercat niciodată în afara Pământului, în contextul în care oamenii de știință încearcă să afle dacă Planeta Roșie a găzduit vreodată forme de viață, informează Reuters preluată de Agerpres.
Cinci dintre cei șapte compuși organici diferiți descoperiți de roverul cu șase roți în sedimentele de pe fundul unui lac secat din apropiere de ecuatorul planetei nu fuseseră identificați anterior pe Marte, au declarat cercetătorii.
Experimentul a sugerat, de asemenea, prezența unui alt compus organic, care are o structură similară cu precursorii ADN-ului, molecula ce transportă informația genetică în organismele vii de pe planeta noastră.
Compușii organici, molecul…

