SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru construcții din România, listat la Bursa de Valori București în piața AeRO (simbol bursier SPX), cu activitate de 29 de ani în acest domeniu, a încheiat anul 2025 cu rezultate financiare solide, cu o creștere a profitabilității într-un context de piață marcat de volatilitate și presiuni asupra cererii.
Compania a înregistrat un profit net de 11 milioane lei, în creștere cu 6% față de anul anterior, în timp ce cifra de afaceri a fost de 328 milioane lei, în ușoară scădere, cu 1,4%, comparativ cu 2024.
Cifra de afaceri a fost susținută de diversificarea portofoliului de produse și de avansul veniturilor din canalul retail, în timp ce proiectele de infrastructură au contribuit la atenuarea scăderii din canalul B2B…

