Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

State of nwradu – ediția de martie 2026

The nwradu is quite busy. Treaba merge, dar simt că rămân în urma ei și trebuie să trag tare ca să fiu la zi. Din fericire, nu-i ca și cum am altceva de făcut.
Ultimele 30 de zile au fost destul de aglomerate și de variate. M-am resimțit cu spatele după ninsoare. Am dat aiurea la lopată, am ridicat aiurea copiii și alte greutăți, iar spatele a avut de suferit. În general sunt mult mai atent când fac astfel de efort și, de altfel, fac asta din instinct. Mi-am format obiceiul de a ridica în mod corect greutăți fără să mă gândesc la asta. Acum, însă, am exagerat sau am făcut-o din poziții greșite și mi-am dat seama abia a doua zi, când m-a durut un pic “la șale”, iar durerea a persistat câteva zile.
Am descoperit și că mașina a mers foarte bine pe vremea de iarnă. Teoretic are tra…

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare