Asus a lansat și în România laptopul lor făcut în colaborare cu GoPro. Este un model din gama ProArt PX13, dar o ediție specială cu codul HN7306EAC și hardware mai puternic decât modelul clasic PX13.
Când am auzit de această colaborare, am crezut că GoPro pune o siglă undeva pe laptop și asta este tot, dar de fapt a ieșit mai bine decât mă așteptam. În primul rând, aspectul fizic diferă un pic. Capacul monitorului are dungi verticale ce amintesc de sigla GoPro și anumite camere de-ale lor.
Laptopul este, de asemenea, construit pentru rezistență sporită. Nu vă așteptați la vreun Toughbook, PX13 GoPro Edition rămâne un ultraportabil de 1,39 kg și 1,5-1,7 cm grosime, foarte ușor de transportat și mânuit, dar a trecut niște teste de rezistență la umiditate, la șocuri, are și MIL-STD-810…
