Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că războiul s-a transformat într-o confruntare mult mai amplă între Rusia și Occident, prin sprijinirea Ucrainei de către statele vest-europene și a Statelor Unite. El a precizat că luptele continuă, însă Rusia rămâne deschisă atingerii obiectivelor sale prin mijloace politice și diplomatice.
Întrebat despre posibilitatea reluării negocierilor, Peskov a spus că speranța unei soluții prin dialog nu a dispărut, dar a susținut că evoluția depinde de “acțiunile regimului de la Kiev”. El a adăugat că nu au fost încă stabilite data și locul unei noi runde de discuții.
Totodată, oficialul rus a recunoscut că principalele obiective ale Moscovei nu au fost realizate integral, “iar de aceea, operațiunea continuă”. Potrivit…
