În verile copilăriei mele, pe strada Miron Costin soarele își făcea de cap. Totul era cufundat în lentoare. O liniște nefirească, grea, domina ambianța. Se apropia amiaza și oamenii mari se ascundeau, leneși, prin odăi răcoroase. Totul avea un aer melancolic și dulceag. Strada era nemăturată și puteai simți printre dinți un praf gros, strâns pe alocuri de vânt în pâlcuri. …
Stiripesurse.ro
