Economia SUA a încetinit puternic la finalul lui 2025, crescând cu doar 1,4% în ritm anualizat în trimestrul al patrulea, mult sub avansul din trimestrul anterior, când economia avansase cu 4,4%, și sub așteptările analiștilor, care mizau pe o creștere apropiată de 3%. În ansamblu, economia SUA a crescut cu 2,2% în 2025, cel mai slab ritm anual din perioada post-pandemie, fiind totodată o încetinire față de avansul de 2,8% din 2024 și de 2,9% din 2023.
Principalul motiv al încetinirii a fost blocajul bugetar care a durat 43 de zile în trimestrul al patrulea. În această perioadă, o parte din instituțiile federale au fost închise, iar mii de angajați au fost obligați să-și suspende activitatea și nu și-au primit salariile sau, în cazul angajaților “esențiali”, au lucrat, dar și-…
