De aia încerc, pe cât posibil, să evit situațiile în care să mi-o pun. Întrebarea. Că mi se pare că ne sugevastează* de resurse vitale o astfel de întrebare. Mai ales dacă ne-o punem prea des.
Viața noastră este ca o grădină. Mică, dar frumoasă. Sau frumoasă, dar mică. Depinde de prioritățile tale de percepție, ca să zic așa.
E frumoasă tocmai pentru că e mică (zice pișicherul de Epicur). Și e mică tocmai pentru că îi cunoaștem foarte bine ”gardul”, adică limitele. Carevasăzică, grădina vieții noastre este frumoasă tocmai pentru că îi cunoaștem limitele. Și, deci, suprafața. Ca atare, îi știm potențialul. Recte, putem să estimăm/anticipăm/sperăm cam ce o să ”cultivăm” în această grădină.
Eu sunt micul grădinarCu parfum în buzunarFlorile se ofilescAm venit să le stropesc.
Așa re…
