Era odată, demult, tare demult, o fetiță care se numea Roua. Roua se născuse în casa unui om bun şi harnic.
Părinţii o iubeau ca pe lumina ochilor, ziua şi noaptea se gândeau numai la fericirea copilei lor.
Mama îi ţesea rochiţe din culorile tuturor florilor, iar tata îi făcea coroniţe de pus în păr din cele mai frumoase pietricele găsite în râul ce curgea în fundul grădiniţei.
Rouă era tot atât de bună pe cât era de frumoasă. Avea doi ochi, ca două scântei, limpezi şi plini de bunătate. Privirile ei blânde alinau cea mai mare durere. Părul ei, un văl măt
Stiripesurse.ro
