Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Raed Arafat cere parlamentului să adopte o lege pentru limitarea accesului copiilor cu vârste de sub 15-16 ani la rețele sociale. Aduce în discuție cazul adolescenților care și-au ucis un coleg, în Timiș, și al celor care au atacat un taximetrist, în Mureș, și subliniază: “Alte țări tratează tema așa cum este în realitate, o problemă de sănătate publică și de protecție a copilului”.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, declară că, după recentele evenimente grave în care au fost implicați copii și adolescenți, “ar fi momentul potrivit ca și România să facă un pas curajos și responsabil și să se alăture statelor care discută sau au decis deja limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele de socializare”. Prin evenimente recente, acesta face referire la cazul adolescenților din comuna Cenei, care și-au ucis un coleg, săptămâna trecută, și la cel al minorilor care au atacat un taximetrist în județul Mureș.
Arafat dă exemplul Australiei, care a adoptat o lege pentru interzicerea accesului la rețelele sociale pentru copiii cu vârste de sub 16 ani. Dezbateri similare au loc și în țări europene, de exemplu în Norvegia și în Marea Britani…

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare